Este o trilogie pe care m-am decis să o scriu având în vedere că am experimentat multe în ulitmele trei luni și pot să rezum una-alta despre experiența Erasmus-Franța-Rouen.
E prima parte ce intereseaza un student când pleacă din țară cu Erasmus. Mă duc acolo, îmi fac prieteni, mă distrez, mă plimb, roz și trandafiri. Păi... să zicem că depinde. Și, ca să fim constructivi, să începem cu sfaturi pentru amatori de Erasmus:
1. Atunci când îți alegi o țară în care să mergi (presupunând că ai multiple opțiuni) gândește-te ce ai vrea să descoperi la ea sau ce îți place la ea. Să fie mai dinamică, mai deschisă, mai necunoscută și deosebită, mai rece, mai caldă (aici e vorba de temperaturi), să fie viața mai scumpă/mai ieftină, să ai transport în comun facil, etc. Ține cont că vei fi cel puțin patru luni departe de tot ceea ce faci în mod normal acasă și nu garantezi că vei reface microuniversul tău acolo. Asta doar ca idee.
2. Presupunând că te-ai decis asupra țării și ai mai multe orașe dintre care să alegi, în primul rând consideră-te norocos. Apoi informează-te puțin despre specificul zonei: cum sunt oamenii, cum e vremea, ce e de vizitat prin apropiere, cum îs condițiile din cămin, ce se întâmplă de obicei în acea perioadă a anului pe acolo. Devine util după primele două săptămâni de entuziasm.3. Fiind atât de decis(ă), urmează să te gândești cum vrei să stai: în cămin de la universitate, în chirie prin oraș cu alți străini? Tot aici intră și: merg singur sau nu? Vom vedea în curând de ce.
4. Pentru că în fond e un schimb inter-universitar, asigură-te că materiile corespund. Sau că ai un orar rezonabil, care să nu te obosească, dar nici să nu îți lase mai multe zile libere decât ocupate. Iar, vom vedea în curând de ce.
5. Într-o ultimă idee, dar nu mai puțin importantă, este cum sunt eu și de ce merg în Erasmus? Ce așteptări am de la mine și de la universitate/ viața studențească de acolo? Îmi place să stau singur, cu gașca, să am un prieten aproape, să ies des în oraș, să călătoresc mult, etc.? Vei vedea că e destul de util să îți faci măcar o schiță în minte pentru a semna propriu-zis contractul și a pleca. Asta dacă, bineînțeles, nu te decizi dintr-o dată că hai să vad cum e, orice ar fi (cu avantajele și dezavantajele aferente)Și dacă măcar ți-am mișcat un por de pe frunte în încercarea de a te strâmba și a te intreba: ce e cu asta?, hai să îți spun povestea mea, poate vei înțelege de ce îți sugerez să te gândești la decizia ta.
În aprilie 2011 s-a dar mare anunț, mare că se fac înscrieri pentru Erasmus. Suna cel puțin interesant. Alegerile erau Valencia (Spania) și Rouen (Franța). Cu Valencia mai încercasem un an înainte și nu eram chiar convinsă, drept urmare nu am plecat eu. Plus că spaniola nu este o limbă pe care să o știu prea bine și cum aveam destule proiecte pe cap, am zis ca să aleg drumul mai simplu: Franța. Numai bine, învăț mai bine franceza, acolo suntem mai mulți, nu ca în Valencia, unde era doar un loc, totul bine și frumos.
Vorbeam teribil de prost franceza când am avut interviul în limba franceză. Dar am zis că facem să fie bine, învățăm, nu-i bai. Drept urmare, am continuat demersurile Erasmus. Între timp a venit mai, m-am îndrăgostit, a venit și trecut vara cu tot tumultul ei și a revenit toamna: octombrie, anul IV. Eram încă în dubii. Să merg au ba? Doi dintre colegi renunțaseră deja, din varii motive. Părinții mă susțineu, prietenii la fel, nu am făcut prea multe ecuații sau documentare înainte de a-mi depune actele definitiv pentru semestrul doi în Rouen. A trecut toamna, a venit iarna, au trecut sărbătorile și a venit sesiunea și februarie. 3 februarie. Când, din Tîrgu Mureș, un avion Wizz Air ne-a adus, pe mine și pe Tina, în Paris.Apoi în Rouen. Și pe 6 februarie am început practic aventura.
Prima săptămână a fost super amuzantă. Adică ne-am tot învârtit după acte și hârtii, pe la școală, bancă, serviciul de relații internaționale, școlarizare, profesori îndrumători, etc etc. Apoi ne-am prezentat la fiecare profesor în parte, receptând reacțiile fiecăruia: "bun venit", "să îmi spuneți dacă nu înțelegeți", "sper că vorbiți bine franceza, că altfel nu prea aveți șanse", etc. Drăguț. Nou. Interesant. În amfiteatre intram, se uita lumea la noi și...atât. Am zis că no, laaaasă, e doar prima săptămână (nu s-a îmbunătățit considerabil în următoarele două luni, dacă vă întrebați, doar ultimele două-trei săptămâni au fost mai interactive, dar asta e episodul 2).
Am explorat orașul cât am putut. Ni se spusese deja că un oraș drăguț, ceea ce drept este. Tipic Normandiei, cu o ditamai catedrală, cu abații vechi, străduțe mici și mai ales cu relaxarea zilnică a acestui popor minunat. Doamnele în vârstă stau la cafeluță dumincă, lunea nu lucrează băncile că lucrează 6h sâmbăta (lunea de fapt nu sunt deschise prea multe chestii, că...nu știu exact de ce, probabil că se refac după week-end), piața doar joi și duminică, fie ploaie, vânt, soare, ger. Toată lumea la 12-13 închide o oră-două că e pauza de masă, deci mergem în oraș să mâncăm (sau acasă, în funcție de buget).
După ce am străbătut majoritatea străduțelor, fiecare cu farmecul ei, cu buticuri sau ateliere interesante, cu arhitecturi care mai de care, am zis că suntem în Franța, să o vizităm! Organizau cei de la Servus Europa (o asociație ce se ocupă de studenții Erasmus) ceva excursii prin zone interesante din Franța. Noi am prins una. La Paris. În care la final ne-au lăsat acolo, că nu am ajuns la timp înapoi (vezi Paris aux chapeaux). Celalte le-am ratat din varii motive: eram plecate în weekendul desfășurării sau nu am prins loc (asta s-ar rezuma la două excursii: Etretat și Mont Saint Michel. Pe ultima chiar o regret, dar după 15 min era deja plin, așa că data viitoare). Asta nu înseamnă că nu ne-am făcut noi viața mai bună mergând pe ici-colo. În mare în zona Normandiei, că este extrem de scump transportul în comun. De asta vă ziceam de faptul că ar trebui să vă interesați de prețuri la transport în comun. pe 80-90km platești 10 euro sau mai mult. Ai perioade albastre și albe, adică tarife diferite, în fucție de ore. Dacă ai sub 25 de ani ai ceva reducere, însă merită să dai 50 euro pe o carte 12-25 care îți oferă 50% reducere la toate trenurile din perioada albastră (în cea albă 25%).
Francezii au multe zile de sărbătoare în care transportul în public funcționează mai puțin sau deloc, în care nu se lucrează, deci magazine închise, în care toată zona e moartă. Că e 1 mai, zilele de încheiere a fiecărui război mondial, Paști, alte zile care numai ei știu ce semnificație au. Multe. Așa că trebuie să fii foarte atent la asta. Să îți plănuiești ce vrei să faci.Cazarea este o alta distracție. Erasmușii sunt cazați aici în camere de o persoană, de la mici la foarte mici (ale noastre au 8,ceva metri pătrați, cu baia inclusă (duș, toaletă, chiuvetă). Concluzia e că ai pat, birou și trei uși: spre balcon, afară sau baie. punct. Nu încerca să faci party decât daca vrei sa dansezi pe toată mobila de care dispui însă se practică petreceri în bucătării, așa că nu e chiar groaznic. Asta până când vine agentul de noapte să ne explice că nu avem voie să facem de astea, că îi deranjăm pe ceilalți.
Dacă vrei în schimb să ieși în oraș, să te astepți să dai 3 euro pe 0.25l de bere proastă, 5 pe 0.5 l iar de bere bună... discutabilă situația. Dacă vrei să avansezi în gradul alcoolului, sper ca portofelul/cardul ți-e prieten bun. Sau că nu ieși prea des. Multe baruri se închid pe la 2, iar ultimul autobuz îl ai la 1.30 (cu excepția vinerei și sâmbetei, când ți se permite dezmățul până la 3.30). Taxiurile sunt fantome și se întâlnesc mai des ziua decât noaptea (la prețurile de rigoare, bineînțeles).
Dacă ești un fan al dulciurilor, ai venit unde trebuie, căci francezii sunt niște patiseri excepționali. Câte idei de tarte, prăjiturele, eclere, torturi au... miam!! Pot să afirm, cu fericire, că multe am încercat și multe mai sunt de încercat în acest domeniu. Bineînțeles că nu putem uita baghetele. Care da, sunt bune. În general brutăriile și patiseriile sunt afaceri mici, de familie, și se vede asta. Le împachetează drăguț, ornează drăguț, servesc drăgut. O plăcere sublimă, orice moment de interacțiune cu această ramură gastronomică.
Ar mai fi poate multe de spus și povestit. Când îmi aduc aminte, oi mai scrie. Vor urma zilele următoare secțiunile educație și profesie, așa că fiți pe fază!
A bientot! (sau mai pe românește: pe curând!)
PS: astăzi am pus în libertate colega mea de cameră, Primula. A fost o prietenă de nădejde, o oază de natură în cameră, dar acum e cu surorile ei din pădure. Îi doresc numai bine!
