luni, 26 aprilie 2010

Lecturi à la Cluj ediția 2




Vă spuneam despre acest proiect în posturile trecute. Dacă data trecută m-am trezit prea târziu ca să pot fi voluntar, acum am primit mail din timp și m-am înscris în echipa rachetă ce avea să îndemne lumea să citească oricât și oriunde.

Drept urmare, vineri după-masă se anunța mare adunare mare în stația de pe Memorandumului. Voluntari care mai de care mai dornici să îndemne clujenii la lectură aveau să se adune la 16.30 acolo. Voluntarul-Laura a ieșit mai devreme de la curs și a decis că ar putea să meargă în Piața Unirii să... citească! (așa, de încălzire). Bineînțeles că, atunci când Voluntarul-Laura a binevoit a se uita la ceas, mai erau 3 minute până la întâlnire! (bine că era aproape că altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat!).



Cu zâmbetul pe buze m-am îndreptat spre stație, cu cartea în mână, ca să cunosc și alți "book lovers" (după cum ne-am gândit și noi că ar fi bine să facem un badge la temerari). Evident că nu mai era nimeni cu carte în mână, și nici un grup mare sau mai știu eu ce care să iasă în evidență. M-am învârtit pe ici-pe colo, m-am întâlnit cu Di și am stat la povești și, când m-am întors -eram cu spatele la stație-, hop! Un grup mărișor, de vreo 20-30 de omuleți stăteau în jurul a două sacoșe mari cu cărți. Pe o parte dintre ei îi văzusem așteptând acolo dar nu îmi trecuse prin cap că acele grupulețe mici așteptau tot ora 16.30.

Mi-am strecurat antenuțele și am reperat o fată creață, cu geacă de piele care aveam să aflum că era Cezara, unul din capetele răutăților. Ne-am împărțit în echipe după un proces complex de selecție (grupați-vă în cinci echipe și veniți să vă luați cărți!). Lumea era venită destul de grupat așa că am găsit un omuleț la fel de "ok, de unde să incep?", ca și mine, și am făcut un grup de 2. Carina și Laura. Bun... apoi, am mai reperat un omuleț cu aceste semnalmente, nume de cod Cosmin și am făcut și noi un grup. Și pentru că nu puteam fi șase echipe, am devenit o echipă de 7 oameni și am urcat în autobuz.

Am preferat să citesc prima tură. Unu, pentru că îmi plăcea cartea (Șapte zile pentru o eternitate, de Marc Levy) și doi, pentru că vroiam să văd reacțiile oamenilor. Apoi, am pornit și eu la treabă și am mai dat cărți, explicând oamenilor de ce facem asta și îndemnandu-i la citit în locuri neconvenționale. Au fost și care au refuzat, și care au primit cu bucurie, și care au ascultat și au zis nu. Din lipsă de timp, în lipsă de chef. Sau cine știe de ce?




Cert este că la 18.30 am terminat, dupa ce am făcut puțin turul Clujului din centru pe 1 mai, apoi în Grigorescu, Zorilor, Mărăști și iar centru.

Concluzia? Câteva ore în care am cunoscut oameni faini, în care am mai povestit despre una-alta, în care am citit (altceva decât școală), în care am împărțit cărți și dacă nu cărți, măcar zâmbete, în care am cunoscut noi rute de autobuz în Cluj. Câteva ore în care am văzut orașul puțin altfel, în care am mai făcut ceva așa încât lumea să fie puțin mai bună decât mai găsit-o.

Și nu în ultimul rând, un nou mod de a-mi petrece timpul liber: îndemnându-i pe oameni să citească mai des.

Abia aștept următoarea ediție. Între timp, mă delectez cu "Invitație la vals", de Mihail Drumeș și sunt în căutare de alte cărți. Sugestii?


vineri, 23 aprilie 2010

Cioclovina


Încerc să ajung din urmă timpul și să vă zic de experiența Cioclovina. După ce vara trecută mi-a vorbit Gherman despre locație cu tot sufletul ce-l are acolo, m-am decis că as putea să pășesc și eu pe acele meleaguri. Așa că, grație unei ferestre de la cursuri, am putut pleca pe 25.03. Destinația 1: Simeria. Destinația 2: Călan. Destinația 3- "la garaje". Destinația 4: Cioclovina.

După un drum mai încâlcit, dar în care parcă toate se potriveau ca să ajung eu cât mai repede sus, la Cioclo, am urcat agale la lumina lunii dealul si am ajuns la o căsuță îngrijită, cu ditamai grădina și mule construcții anexe. Era casa celor din CL Hunedoara. Cioclovina lor dragă.



Am dat de un grup de americani care jucau Jungle speed (am învățat și eu cam care e treaba) și ne-am distrat copios. Urma ca a doua seară să fie și mai veselă, dar, datorită unor probleme de sănătate, au plecat vineri dimineața. Dar nu a fost bai că a venit Buburuza(a se citi Mihaela) că a avut chef de deconectare de Bucureștiul anost (și cine nu ar avea chef de deconectare?!)


Au urmat două zile complete de hoinăreală îmbinată cu muncă, stat la povești, cântat la chitară, ascultând focul trosnind. Am mai făcut treburi pe lângă casă, am mers și noi pe la Cioclovina cu apă și într-o parte a pădurii plină cu ghiocei. Apoi am văzut zidurile dacice, am aflat poveștile despre comorile de acolo și am privit liniștiți asfițitul. Am învățat o părticică din viața albinelor, am verificat stupii, devenind mici apicultori (a se citi Mihaela și cu mine, căci Gherman era profesorul).



Nu știu cum să descriu în cuvinte starea de beatitudine ce am avut-o acolo... atâta liniște, oameni păstrați mai curați decât "jos", la oraș, plaiuri minunate, soare și ploaie, vânt și căldură. Liniște, nopți cu prieteni dragi, chitara zdrăngănind...

Chiar nu pot. Nu ai cum să cuprinzi în vorbe. Trebuie să vezi. Să simți. Să auzi.

Și să mergi cât mai des.

Abia aștept week-ul următor cu 1 mai să mai urc acolo. Să mă mai încarc pozitiv încă o tură. Ca să nu mai zic de vară în care sigur îmi iau câteva zile numai să stau să studiez flora medicinală din zonă.




Cioclovna, here I come!

luni, 29 martie 2010

Iarna in Rodnei



Am văzut acum că am nefinalizată o postare de o lună, ceea ce e trist. Mi-am dat seama când m-a întrebat Bogdan, care e în Kander, care mai e treaba pe acasă că e liniște pe blog. Și eram: da măi! Chiar e liniște. Mult prea liniște!

Acum o lună, când vroiam de fapt să scriu "Iarna în Rodnei", am fost într-o tură cu CAR-ul din Cluj în zona pasului Rotunda.

A fost o experiență foarte faină, cu plecare de joi seara, multă zăpadă, 37 de oameni și multe de învățat. De la chestii mai amuzante până la chestii foarte serioase.

Joi seara am ajuns cu greu după o luptă cu nămeții ce nu mai conteneau să crească. Iarna asta a fost plină de zăpadă, ceea ce mi-a adus aminte de copilărie, când erau zăpezile îndeajuns de mari încât să ne urcăm pe baraca din spatele blocului care avea vreo 2m jumate'. Anyway, am ajuns practic la casa la care stăteam, vineri dimineața pe la 00-01. Am instalat corturile, cei care aveam de instalat, am mai stat puțin și ne-am pus la somn ca să ne încărcăm bateriile.



Pentru mine a fost prima dată în care am dormit la cort iarna. A fost foarte fain, auzeai cum cad fulgii pe prelata cortului. Și mai amuzant e când simți că te afunzi în zăpada de sub tine și trebuie să îți găsești poziția potrivită să dormi ca în patul de acasă (ceea ce pentru mine nu e prea greu în principiu). Merită încercat zic eu.

Vineri dimineața am plecat prin zonă însă nu ne-am aventurat prea departe datorită vremii care nu prea era cu noi. Unii pe schiuri, alții pe bocanci, am pornit veseli la drum și am făcut cunoștință cu whiteout-ul. Pentru cei care nu știți, whiteout-ul este un fenomen în care e totul alb de jur-împrejur din cauza zăpezii (alb însemnând cer, pamănt, nu ca le-ai deosebi atunci care și cum sunt) iar daca nu sunt copaci sau ceva repere, poți să începi să ai dureri de cap pentru că al nostru corp nu reușește să își stabilească echilibrul. E destul de riscant, mai ales dacă ești singur (ceea ce iarna clar nu e indicat!)



Am ajuns noi până la un releu pe care am vrut să-l considerăm punctul terminus căci nu mai puteam înainta așa, orbecăind mai mult, mai ales că era un vânt aspru care ne trimitea ace de gheață pe față. Ne-am întors la cabană, între timp Claudiu a decis că vrea să exploreze singur zona (o nuanțare a faptului că s-a rătăcit) și restul zilei am petrecut-o în așteptarea celorlalți, după cum am reușit: cei pe schiuri au mai mers pe drum, noi, ceilalți am stat înauntru și am jucat ceva cărți și am mai stat la povești. Dl Dinu ne-a mai povestit din experiența sa (moment în care ne-am adunat toți, ca niște copii la poveste).



Sâmbătă ne-am trezit cu ceva petece de cer senin și am plecat viteji spre vf Ineu. Vremea părea să nu ne joace feste așa că noi eram fericiți că am prins măcar o zi bună. Am ajuns în creastă și sufla vântul destul de aspru, dar suportabil. Când am văzut că se adună norii, ne-am dat seama că nu era a bună. Plus că zăpada era moale și ne afundam până la brâu, făcând înaintarea foarte anevoioasă. Am ajuns până într-un punct destul de aproape de lacul Lala însă chiar nu mai avea rost să continuăm. Vremea devenea din ce în ce mai rea. S-au înmânat carnetele noilor membri (e tradiția ca, odată ce devii membru, carnetul ți se dă în prima tură pe care o ai cu clubul ca membru propriu-zis, nu doar aspirant).

Ne-am reîntors la cabană, mergând mai agale (și-așa nu ne grăbeam nicăieri, azi timpul avea răbdare cu noi) cu Grați, Oti, Laura G povestind despre cercetași sau despre ce ne mai trecea prin minte. Am ajuns destul de veseli la casă, ca să fim în ton cu veselia din jur și ne-am pus pe joacă. Seara s-a încheiat magistral cu o baba-oarba propusă de Luci afară. A fost super-distracție!

Duminică ne-am îndreptat spre Cluj însă am zis că nu e frumos să ne despărțim așa rapid, drept urmare, "nucleul dur" aka Ramona, Dani Bucur, Dani, Oli, Ana, Dragoș, Laura G și cu mine am mai stat la Ramona la o poveste și ca să mai prelungim week-ul. Și-așa trecuse prea repede.

Acestea fiind zise, am dat o filă mai departe și v-am explicat apariția "nucleului dur" care va mai fi întâlnit pe aici ocazional.

Au revoir!

marți, 16 martie 2010

Stagiu AMD București



Pentru că am cam rămas în urmă cu evenimentele (nu prea îmi dau seama când trece timpul pe lânga mine în ultima vreme), încep cu ce a fost acum două săptămâni. Și apoi ce a fost săptămâna trecută.

Păi, s-a dat sfoară în țară la un moment-dat că cei din AMD București cer stagiu de pedagogie pentru toate ramurile de vârstă (a se citi pedagogie la cercetași). Nu era ținta mea să ajung la București la stagiu, dar, printr-o conjunctura aparte, așa a fost să fie. Categoric nu îmi pare rău. Și o să vedeți și de ce.

Peripluul meu a început sâmbătă când, după vreo 10 h și ceva cu trenul de la Cluj la București (mulțumim CFR-ului pentru întârzierile de rigoare, am ajuns eu (shiny,happy trainer) la sediu la AMD. Energie aveam cu carul(habar nu am de unde, căci nu avusesem o săptpmână prea ușoară), așa că mi-am aranjat materialele, am revăzut așteptările participanților și cam în ce stadiu sunt și am dat bice.

Pentru ca să faci pedagogie ca lumea, ai nevoie de o săptămână. Cel puțin. Dar cum nu ne permitem întotdeauna și cum suntem foaaarte flexibili și receptivi, liderii cercetași made in Romania pot asimila mai repede decât normal noțiunile.

Așa că dimineața a însemnat galop prin prima parte de metodă Scout: lege și promisiune, sprijinul adult, natura, educația prin acțiune și cadrul simbolic. Am punctat ce sunt fiecare, cine și ce știe despre ele, ce este mai important. Plus bonus din partea casei: caracteristicile tinerilor de 11-14 ani.



Partea a doua însă a fost "crème de la crème": sistemul patrulelor și sistemul de progres personal. Așa că dragii mei participanți au format patrulele Marinarii și Vulturii și au simțit pe pielea lor ce înseamnă lucrul în patrulă. Apoi, a pornit o discuție destul de productivă despre însemnele de merit și sistemul de progres care a durat multișor dar a fost mai mult decât bună: i-a stimulat să se pună în pielea celor de vârsta temerarilor, să gândească ce le-ar place și ce ar prinde mai bine. Apoi, am trecut la punctul sensibil numit ACTIVITĂȚI.

De ce sensibil?

Pentru că un lider nou este pus în fața faptului împlinit. Ai o mână de copii și trebuie să faci ceva cu ei. CUM? Și cum reușesc să ating obiectivele propuse de organizație pentru această ramură de vârstă, cum îi fac să le placă cercetășia, mai ales că eu știu că e un lucru foarte fain?

Și-au dat seama foarte repede de cuvântul cheie al temerarilor numit Aventura și s-au pus pe treabă. Au ieșit niște fișe foarte faine de activități care vor fi puse mai mult ca sigur în practică în curând.



Dacă vă întrebați, da, au fost toate într-o singură zi. Duminică am participat la un spectacol al lupișorilor de la AMD și am discutat ultimele detalii și am răspuns la întrebări, s-au distrat realizând doi cercetași din post-it-uri și am făcut evaluarea. Printre picuri ne-am mai și jucat căci trebuia să ne încălzim și să ne energizăm (dar mai ales, să fim și noi copii pentru câteva clipe)

Per total a fost foarte bine. Am mai stat cu prieteni vechi la povești, i-am revăzut pe cei cinci (care au rămas patru) și am cunoscut 11 noi lideri super-tari: Lili, Ioana, Diana, Sergiu, Marius, Leo, Alexandra, Diana, Iulia, Octavian și Alina.

Mulțumesc mult mai ales lor, căci au fost superbi și am făcut echipa faină!

Abia aștept să îi văd la lucru!

That's all folks pentru moment. În curând, ce a fost în week-end: tură cu CAR-ul (aka Clubul Alpin Român) în Rodnei.

miercuri, 3 martie 2010

Lecturi à la Cluj



Răsfoind newsletter-ul trimis de cei de la Cărturești (pentru care te poti abona la casă prin completarea unei hârtiuțe pe care să-ți lași numele și adresa de e-mail), am observat un proiect drăguț care a ajuns și la Cluj: Lecturi urbane. Evident că mă rodea curiozitatea, așa că am intrat pe blogul proiectului ca să văd care e treaba.

Proiectul este un proiect de implicar(t)e civică inițiat de cei de la civika.ro, ce își propune să promoveze lectura în locurile publice și în mijloacele de transport în comun. Pe drept cuvânt că nu prea mai citește lumea. Așa că, de ce să nu le arătăm că se poate? Ce se întâmplă de fapt?

Well, oamenii pasionați de lectură se întâlesc și merg împreună cu același metrou/autobuz (după posibilitățile pe care le oferă urbea) citind o carte. E de impact când vezi asta și, mai ales, ridică privirile oamenilor. Cu puțin noroc, chiar întreabă. Și de aici îs ai tăi: le explici ce și de ce faci și îi îndemni să facă și ei astfel. Le dai chiar și o carte pentru asta.

Ideea e ca, la un moment dat, să fie și mijloacele de transport în comun locuri de citit. Doar nu ai să stai jumătate de oră până la Cora degeaba! Mai degraba termini capitolul pe care l-ai început ieri!

M-am înscris pe lista de voluntari să mă plimb citind. Având în vedere că am aflat târziu, erau destui oameni pentru data de 5 martie. Poate la una ulterioară.

Tu unde citești?

marți, 23 februarie 2010

Mișcare în parc

M-am mai dezmorțit și eu căci e iz de primvară în aer. Așa că, după o perioadă în care nu am depășit gradul de moluscă, am decis că e timpul să redevin impala.

Zis și făcut. Mi-am făcut playlist de alergat, mi-am pus caștile în urechi și am pornit pe străzile din Zorilor să-mi pun mușchii la treabă. Îmi trasasem eu ceva traseu în minte ca să ajung și prin Parcul Mare, să am și deal, să am și vale. Așa, ca să încep totuși anul acesta pregătirea pentru Maratonul Pietrei Craiului, pe care sper să nu-l mai ratez.

Când am ajuns în parc, am rămas puțin surprinsă de existența unor aparate de fitness publice, îngrijite, gratuite, la care să-ți lucrezi o mare parte din grupele principale de mușchi. Era destulă lume și reușeam să ne înțelegem tacit între noi, așa încât fiecare lucra la un aparat.
Chestie faină inițiată de primărie, pe principiul "mens sana in corpore sano". Poate or lua mai mulți aminte la asta.

Am început să citesc aventurile temerarilor participanți la Calea Lumii. Nu știu dacă am scris despre Trofeul celor Șase Căi până acum. O voi face în curand, că-s niște povești pe cinste, mai ales acum!

marți, 9 februarie 2010

Dor de Tatiana Stepa


Am auzit-o pentru prima dată într-a IX-a, cu "Copacii fără pădure". M-a uimit și fascinat totodată la ea intensitatea cântecelor. Apoi am început încetul cu încetul să mai ascult muzica ei, să învăț versurile. Să le cânt oricând aveam ocazia pe munte.

Apoi am aflat câte ceva despre viața ei. S-a născut în Lupeni, a luat contact încă de la 8 ani cu muzica și cu vioara. Apoi a mers la liceu și a cunoscut chitara și muzica folk. A urmat Cenaclul Flacăra, cenaclul "Numai iubirea". Apoi au urmat sutele de concerte. În orice înregistrare te uiți, o vezi cu ochii triști dar cu atâta sulfet acolo, pe scenă! Câtă expresivitate!

Nu i-a fost ușor. A lucrat în mina din Lupeni 11 ani. A fost căsătorită. A divorțat. A fost bolnavă de cancer. Și a luptat cu el multă vreme. Pentru mine e un model de luptătoare pentru viață. Pentru că evident, îți dai seama că e prețioasă doar când riști să rămâi fără ea. Și a răpus-o până la urmă. A murit în august 2009. Am aflat prin telefon de la mama...m-a întristat.

Acum îi ascult una din melodiile mele preferate ale ei, cântată cu Magda Pușcaș, cu care alcătuia grupul Partaj. Se numește "Creion". Iar versurile sunt următoarele:

Să stăm cândva de vorbă, iubitul meu, în doi
Să cheltuim o noapte pe tot ce suntem noi,
Să ne apuce ziua, ca un frison târziu
Eu să detest cafeaua, tu un bătrân rachiu.

Să tremurăm pe-aproape, la geam, eventual
Sub ploaia de miresme a unui blând caval
Tu să-mi aduci aminte, de el, eu să mă mir
Ca de un vin bezmetic, uitat într-un potir.

Să ardă, pe-ndelete, în soba pentru gaz
Cărbunii, economic, din tot ce-a mai rămas
Să fie cald în casă și rânduială-n lucruri
Să fim, întâia dată, noi singuri, să te bucuri.

De noaptea care trece, de ziua care vine
Atât cât se mai poate, cât ni se mai cuvine
Să stăm ca unul singur de vorbă amândoi
Și să săpăm în urmă, până vom da de noi. -bis


Găsiți și aici:


Cu dor de Tatiana Stepa,
Impala