Summer time- part 1

Dupa indelunga, enervanta si extenuanta sesiune a venit si vacanta. VACANTA. VACANTA. VACANTA. Da, poate ca am inceput sa exagerez putin, dar chiar am asteptat-o.

Prima chestie importanta care mi-a marcat vacanta a fost legata de cercetasi: vizita cercetasilor francezi din zona Normandia in Pascani. Cei patru "verzi" au sosit la noi in oras duminica, pe 11 iulie. Asteptarea lor la gara a fost foarte amuzanta caci eram toti (aka exploratorii si cu mine) imbracati in uniforma si cu esarfa si oamenii de pe strada ziceau "uita ba, au venit si la noi americanii!. Ca sa vezi a naibii informare. In contextul in care chiar se fac publice de fiecare data actiunile cercetasilor din Pascani.

Oricum. Trecem peste. I-am cazat la Oana care, ca intotdeauna, a fost la inaltime: o adevarata gazda ce i-a asteptat cu bucate traditionale si toate cele. A doua zi hike in zona manastirilor: Agapia- Agapia Noua- Sihla, cu dormit pe undeva in preajma Sihlei. Cu ploile din ultimele vremuri va dati seama ca aveam parte de un real mud-surfing(sau surfing prin noroi, ca sa sune mai autentic) care daca la inceput a fost amuzat, mai apoi incepea scrasnetul din dinti. Mai ales ca multi nu erau obisnuiti. Am reusit sa gasim un loc fain de campare unde, peste seara, am inaltat catargul cu steagurile celor doua tari acum "surori" si ne-am apucat de cantat la chitara pana tarziu in noapte cand plumbuil se punea pe pleoape.

A doua zi am mai hoinarit putin prin zona, am marsaluit pana la Agapia sa prindem autobuz spre Targu Neamt si am lasat orice urma de cetate sau muzeu de obosit ce era grupul. Asa ca seara am pe trecut-o fiecare pe la casa lui, asteptand ziua de 14 iulie, ziua nationala a Frantei, cand le pregatisem o surpriza oaspetilor nostri.

Si aparent supriza a fost mare... poate prea mare. Pe noi in Romania invatandu-ne ca francezii sunt foarte patrioti, amn organizat o chestie cu tam-tam, cu speechuri, dansuri, parada de costume medievale, cantece cercetasesti, etc. Au ramas saracii: wow, voi serbati asa fain o zi care nu-i a voastra! asta pentru ca, pascaneanul, ca omul care nu se bucura prea des de chestii in orasul mic, stie cum si ce sa faca sa iasa ceva fain.

A mai trecut o seara de povesti si pizza. Dimineata zilei urmatoare insemna plecarea spre Iasi, dar si intalnirea cu temerarii. Evident ca a fost distractie mare si poate si mai evident e ca la gara au fost condusi de vreo 10-12 copiii. Si eu ajunsa inainte sa plece trenul, numai bine cat sa-i pup si sa-mi iau la revedere, cu promisiunea ca vom auzi unii de altii.

Cam atat momentan. Va tin eu la curent cu summet time for Laura. Episodul 2 va fi SNP 2010, apoi Scoutland 2010, apoi Atena si LoA Camp. Asta cand voi veni inapoi acasa. Tot atunci voi imbunatati postarea si cu poze. Urasc sa vad numai text, dar asta e. Nu va dura mult.

Pe curand!
Laura

Sâmbata la operă

Pentru că mi-era dor de operă și a fost ofertă pt biletele la premiera "Orfeu în infern", am fost la opera ieri. Inițiativa a venit din partea Deliei (președinta OSF) și am îmbrățișat-o cu drag pentru ca mi-era sete de puțină cultură.

A fost plină sala. Și aveau și de ce. Este o operă în două acte, cu o mulțime de personaje care se petrece pe trei planuri: pamânt, Olimp și infern. În centrul atenției sunt un soț și o soție, ambii la fel de infideli, soția ajungând să se încurce cu Pluto (considerat stăpânul Infernului) și acesta o ia cu el în iad. Soțul, fericit că a scăpat de ea, este abordat de Opinia Publică (un pseudonim al corului antic, al judecății așa-zise drepte) și este îndemnat să meargă în infern după ea.

Urmează o scenă din Olimp în care ne sunt înfățișate fel de fel de întâmplări printre care și sosirea lui Jupiter în zorii zilei, venirea lui Pluto pentru a da socoteală pentru femeia ce a răpit-o, Euripide (soția). Momentul acesta al venirii lui Pluto a fost fructificat cu brio de regizor (sau actori) prin inserarea unor replici acide care vizează situația actuală a țării. Gen: îți dau tot! mai puțin 25%! Sau zeițele și nimfele se revoltă iar Jupiter spune: asta e Revoluție? vreți Revoluție? Se aude un DA! Și una din zeițe strigă: luni!

Categoric au fost momente care au constituit un deliciu pentru public! E cruntul adevăr oricât de mult gust dulce-amărui ne-ar lăsa interpretarea artiștilor.

După momentul de răscoală, Orfeu (soțul) a ajuns, la îndemnul Opiniei Publice, în Olimp, pentru a-i cere lui Jupiter să i-o readucă pe Euripide. Jupiter este de acord și dorește să meargă personal în infern să o aducă. Atunci zeitățile vor și ele, așa că tot Olimpul pornește spre infern.



Acolo stă Euripide, "închisă" într-un pian. Ajunge Olimpul acolo, o caută toți cu mic, cu mare și când o găsesc se decid să o salveze prin transformarea lui Jupiter in muscă. Scena, mie personal, mi s-a părut grotească, cu un erotism sec între drăgălașa muscă și Euripide, dornică de ceva nou.

Urmează apoi scene foarte faine, pline de culoare și de dans. Asta mi-a plăcut cel mai mult cred. O dinamică extraodinară, mulți oameni pe scenă, costume care de care mai deosebite, orchestra care a asudat mult, însă a oferit un spectacol foarte fain! S-a încheiat cu un can can care a antrenat publicul (mai întâi cu fluierături, bine că și-au dat seama la timp că nu se află pe stadion) și apoi cu ropote de aplauze. Dacă dansatoarele mi-au smuls aplauzele one way or another, balerinul care a apărut din neant (de fapt, de după cortine) a făcut tot show-ul. Niște piruete, salturi și sărituri cu picioarele întinse perfect la orizontală la 180 grade.

Finalul a găsit sala în picioare, aplaudând actorii care au dat tot ce a fost mai bun din ei și s-a văzut. Lumea a plecat încântată, atât de jocul lor, cât și de micile ironii. În fond, omul trebuie să facă haz de necaz. Păcat că nu mai reușim și altceva...

A fost una din seri în care mi-am mai propus ceva pe viitor. Un proiect, un gâns și nelipsitul: când am să fiu eu mare...

Festivalul Luminii 2010, Cluj Napoca

Pe 10 martie luasem greaua decizie de a amâna Festivalul Luminii. Nu vroiam să riscăm iar, să fie frig și să se ducă pe apa Someșului șase luni de muncă. Așa ca am zis pas atunci când ni s-a confirmat de la stația meteo că vom avea viscol. Pas până pe 8 mai.

Ziua de 8 mai s-a apropiat și agitația a reînceput: căutam sponsori, voluntari, verificăm numărul de gulguțe (erau înte 15.000-20.000, deci suficiente), facem rost de lumânări, ultimele cumpărături, orarul zilei de 8 mai. Totul până la ultimul detaliu. Ca niște maeștri păpușari care-și proiectează spectacolul până în ultimul moment.




Sâmbătă dimineață, un soare puternic ne-a trezit pe toți și ne-a dat o stare de bună dispoziție. Vremea, cum rar în ultima perioadă se întâmplase, ținea cu noi. La 10 ne-am adunat la sediu, am luat tot și am încărcat în mașini iar la 12 totul era în parc: 15.000 de gulguțe nedesfăcute, televizoare, lumânări, sfoară, bannere, cort, cercetași și mulți trecători curioși. Chiar și proful de analitică Săndulescu cu nepoțica.



Am desfăcut gulguțele, am scris semnele de carte și s-a făcut și ora pregătirii scenei: amplasarea gulguțelor în Parc. Veniseră toți temerarii, explo, seniorii, liderii, voluntarii, chiar și lupișorii! La 19 parcul era gata. Fiecare alee era încadrată de gulguțe, expoziția foto deja avea vizitatori, televizoarele fuseseră amplasate, crinul suspendat finalizat, gulguțele suspendate gata de luminat. La 20 s-a dat startul: toată suflarea cercetășească și voluntarii, dar și trecătorii au aprins gulguțele... în mai puțin de o oră totul era luminat!



M-am oprit la un moment-dat din dute-vino ca să privesc spectacolul, valsul de lumini și umbre al nopții și lumânărilor. Era magnific, magic! Atâta căldură, mister și bucurie! Mi-a umplut pur și simplu inima! Mă simțeam ca un copil și săream peste tot ca un mic ștrumf. Redescopeream frumusețea lucrurilor mărunte și mă bucuram de fiecare secundă care îmi încărca pozitiv bateriile! Știam că peste 70 de oameni au robotit și că alți 2000 se bucură!




Am întâlnit colegi, profesori, prieteni, oameni necunoscuți care admirau parcul și zâmbeau din tot sufletul. Se vedea pe fața lor relaxată și decrispată că ne atinsesem scopul: oamenii ieșiseră din casă ca să vadă acest Festival, au sunat prietenii să vină în parc că "e foarte fain!", chiar s-a blocat rețeaua Orange de nu mai reușeai să dai de nimeni(la anul ne punem ca obiectiv să blocăm toate rețelele :P ).



Ca în fiecare an, jongleriile cu foc au fost principalul punct de atracție și, întucât știam ce se va întâmpla, au existat trei puncte de jonglerii pentru ca lumea să nu blocheze de tot aleea principală. Oricum au făcut-o, dar noi măcar am încercat... Show-ul final a fost incendiar: 12 jongleuri și 3 instrumentiști, care acompaniau jocul cu focul cu o muzică tribală ce mergea de minune, au reușit să țină în priză publicul.



La ora 23, începea să se diminueze fluxul de persoane, să se stingă focul jongleriilor dar nu și cel din inimi. Fusese frumos. Cald și frumos. Lumea plecase acasă foarte entuziasmată și mult mai veselă. Noi nu știam pe ce por să mai scoatem fericirea că ne-a ieșit atât de bine! Într-o oră am eliberat parcul de tot ce a însemnat gulguțe, sub privirile uimite a doi polițiști ce patrulau ("da' voi strângeți la ora asta?"), am înmânat diplomele celor care au fost acolo și am plecat spre Living. Unde, pentru staff, Festivalul Luminii s-a terminat odată cu terminarea nopții...

La 5.30 plecam de acolo. Ne uitam la lumina de afară și la ploaia ce parcă zicea: "gata! v-a ajuns vremea bună! ce, eu nu trebuie să-mi fac de cap?". Am zâmbit, ne-am dus fiecare la casa lui și ne-am odihnit.
Astfel a căzut cortina și stagiunea FL 2010 s-a încheiat. Pe la anul!



Ai fost la Festival? Cum ți s-a părut?

Lecturi à la Cluj ediția 2

Vă spuneam despre acest proiect în posturile trecute. Dacă data trecută m-am trezit prea târziu ca să pot fi voluntar, acum am primit mail din timp și m-am înscris în echipa rachetă ce avea să îndemne lumea să citească oricât și oriunde.

Drept urmare, vineri după-masă se anunța mare adunare mare în stația de pe Memorandumului. Voluntari care mai de care mai dornici să îndemne clujenii la lectură aveau să se adune la 16.30 acolo. Voluntarul-Laura a ieșit mai devreme de la curs și a decis că ar putea să meargă în Piața Unirii să... citească! (așa, de încălzire). Bineînțeles că, atunci când Voluntarul-Laura a binevoit a se uita la ceas, mai erau 3 minute până la întâlnire! (bine că era aproape că altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat!).



Cu zâmbetul pe buze m-am îndreptat spre stație, cu cartea în mână, ca să cunosc și alți "book lovers" (după cum ne-am gândit și noi că ar fi bine să facem un badge la temerari). Evident că nu mai era nimeni cu carte în mână, și nici un grup mare sau mai știu eu ce care să iasă în evidență. M-am învârtit pe ici-pe colo, m-am întâlnit cu Di și am stat la povești și, când m-am întors -eram cu spatele la stație-, hop! Un grup mărișor, de vreo 20-30 de omuleți stăteau în jurul a două sacoșe mari cu cărți. Pe o parte dintre ei îi văzusem așteptând acolo dar nu îmi trecuse prin cap că acele grupulețe mici așteptau tot ora 16.30.

Mi-am strecurat antenuțele și am reperat o fată creață, cu geacă de piele care aveam să aflum că era Cezara, unul din capetele răutăților. Ne-am împărțit în echipe după un proces complex de selecție (grupați-vă în cinci echipe și veniți să vă luați cărți!). Lumea era venită destul de grupat așa că am găsit un omuleț la fel de "ok, de unde să incep?", ca și mine, și am făcut un grup de 2. Carina și Laura. Bun... apoi, am mai reperat un omuleț cu aceste semnalmente, nume de cod Cosmin și am făcut și noi un grup. Și pentru că nu puteam fi șase echipe, am devenit o echipă de 7 oameni și am urcat în autobuz.

Am preferat să citesc prima tură. Unu, pentru că îmi plăcea cartea (Șapte zile pentru o eternitate, de Marc Levy) și doi, pentru că vroiam să văd reacțiile oamenilor. Apoi, am pornit și eu la treabă și am mai dat cărți, explicând oamenilor de ce facem asta și îndemnandu-i la citit în locuri neconvenționale. Au fost și care au refuzat, și care au primit cu bucurie, și care au ascultat și au zis nu. Din lipsă de timp, în lipsă de chef. Sau cine știe de ce?




Cert este că la 18.30 am terminat, dupa ce am făcut puțin turul Clujului din centru pe 1 mai, apoi în Grigorescu, Zorilor, Mărăști și iar centru.

Concluzia? Câteva ore în care am cunoscut oameni faini, în care am mai povestit despre una-alta, în care am citit (altceva decât școală), în care am împărțit cărți și dacă nu cărți, măcar zâmbete, în care am cunoscut noi rute de autobuz în Cluj. Câteva ore în care am văzut orașul puțin altfel, în care am mai făcut ceva așa încât lumea să fie puțin mai bună decât mai găsit-o.

Și nu în ultimul rând, un nou mod de a-mi petrece timpul liber: îndemnându-i pe oameni să citească mai des.

Abia aștept următoarea ediție. Între timp, mă delectez cu "Invitație la vals", de Mihail Drumeș și sunt în căutare de alte cărți. Sugestii?

Cioclovina

Încerc să ajung din urmă timpul și să vă zic de experiența Cioclovina. După ce vara trecută mi-a vorbit Gherman despre locație cu tot sufletul ce-l are acolo, m-am decis că as putea să pășesc și eu pe acele meleaguri. Așa că, grație unei ferestre de la cursuri, am putut pleca pe 25.03. Destinația 1: Simeria. Destinația 2: Călan. Destinația 3- "la garaje". Destinația 4: Cioclovina.

După un drum mai încâlcit, dar în care parcă toate se potriveau ca să ajung eu cât mai repede sus, la Cioclo, am urcat agale la lumina lunii dealul si am ajuns la o căsuță îngrijită, cu ditamai grădina și mule construcții anexe. Era casa celor din CL Hunedoara. Cioclovina lor dragă.



Am dat de un grup de americani care jucau Jungle speed (am învățat și eu cam care e treaba) și ne-am distrat copios. Urma ca a doua seară să fie și mai veselă, dar, datorită unor probleme de sănătate, au plecat vineri dimineața. Dar nu a fost bai că a venit Buburuza(a se citi Mihaela) că a avut chef de deconectare de Bucureștiul anost (și cine nu ar avea chef de deconectare?!)


Au urmat două zile complete de hoinăreală îmbinată cu muncă, stat la povești, cântat la chitară, ascultând focul trosnind. Am mai făcut treburi pe lângă casă, am mers și noi pe la Cioclovina cu apă și într-o parte a pădurii plină cu ghiocei. Apoi am văzut zidurile dacice, am aflat poveștile despre comorile de acolo și am privit liniștiți asfițitul. Am învățat o părticică din viața albinelor, am verificat stupii, devenind mici apicultori (a se citi Mihaela și cu mine, căci Gherman era profesorul).



Nu știu cum să descriu în cuvinte starea de beatitudine ce am avut-o acolo... atâta liniște, oameni păstrați mai curați decât "jos", la oraș, plaiuri minunate, soare și ploaie, vânt și căldură. Liniște, nopți cu prieteni dragi, chitara zdrăngănind...

Chiar nu pot. Nu ai cum să cuprinzi în vorbe. Trebuie să vezi. Să simți. Să auzi.

Și să mergi cât mai des.

Abia aștept week-ul următor cu 1 mai să mai urc acolo. Să mă mai încarc pozitiv încă o tură. Ca să nu mai zic de vară în care sigur îmi iau câteva zile numai să stau să studiez flora medicinală din zonă.




Cioclovna, here I come!

Iarna in Rodnei

Am văzut acum că am nefinalizată o postare de o lună, ceea ce e trist. Mi-am dat seama când m-a întrebat Bogdan, care e în Kander, care mai e treaba pe acasă că e liniște pe blog. Și eram: da măi! Chiar e liniște. Mult prea liniște!

Acum o lună, când vroiam de fapt să scriu "Iarna în Rodnei", am fost într-o tură cu CAR-ul din Cluj în zona pasului Rotunda.

A fost o experiență foarte faină, cu plecare de joi seara, multă zăpadă, 37 de oameni și multe de învățat. De la chestii mai amuzante până la chestii foarte serioase.

Joi seara am ajuns cu greu după o luptă cu nămeții ce nu mai conteneau să crească. Iarna asta a fost plină de zăpadă, ceea ce mi-a adus aminte de copilărie, când erau zăpezile îndeajuns de mari încât să ne urcăm pe baraca din spatele blocului care avea vreo 2m jumate'. Anyway, am ajuns practic la casa la care stăteam, vineri dimineața pe la 00-01. Am instalat corturile, cei care aveam de instalat, am mai stat puțin și ne-am pus la somn ca să ne încărcăm bateriile.



Pentru mine a fost prima dată în care am dormit la cort iarna. A fost foarte fain, auzeai cum cad fulgii pe prelata cortului. Și mai amuzant e când simți că te afunzi în zăpada de sub tine și trebuie să îți găsești poziția potrivită să dormi ca în patul de acasă (ceea ce pentru mine nu e prea greu în principiu). Merită încercat zic eu.

Vineri dimineața am plecat prin zonă însă nu ne-am aventurat prea departe datorită vremii care nu prea era cu noi. Unii pe schiuri, alții pe bocanci, am pornit veseli la drum și am făcut cunoștință cu whiteout-ul. Pentru cei care nu știți, whiteout-ul este un fenomen în care e totul alb de jur-împrejur din cauza zăpezii (alb însemnând cer, pamănt, nu ca le-ai deosebi atunci care și cum sunt) iar daca nu sunt copaci sau ceva repere, poți să începi să ai dureri de cap pentru că al nostru corp nu reușește să își stabilească echilibrul. E destul de riscant, mai ales dacă ești singur (ceea ce iarna clar nu e indicat!)



Am ajuns noi până la un releu pe care am vrut să-l considerăm punctul terminus căci nu mai puteam înainta așa, orbecăind mai mult, mai ales că era un vânt aspru care ne trimitea ace de gheață pe față. Ne-am întors la cabană, între timp Claudiu a decis că vrea să exploreze singur zona (o nuanțare a faptului că s-a rătăcit) și restul zilei am petrecut-o în așteptarea celorlalți, după cum am reușit: cei pe schiuri au mai mers pe drum, noi, ceilalți am stat înauntru și am jucat ceva cărți și am mai stat la povești. Dl Dinu ne-a mai povestit din experiența sa (moment în care ne-am adunat toți, ca niște copii la poveste).



Sâmbătă ne-am trezit cu ceva petece de cer senin și am plecat viteji spre vf Ineu. Vremea părea să nu ne joace feste așa că noi eram fericiți că am prins măcar o zi bună. Am ajuns în creastă și sufla vântul destul de aspru, dar suportabil. Când am văzut că se adună norii, ne-am dat seama că nu era a bună. Plus că zăpada era moale și ne afundam până la brâu, făcând înaintarea foarte anevoioasă. Am ajuns până într-un punct destul de aproape de lacul Lala însă chiar nu mai avea rost să continuăm. Vremea devenea din ce în ce mai rea. S-au înmânat carnetele noilor membri (e tradiția ca, odată ce devii membru, carnetul ți se dă în prima tură pe care o ai cu clubul ca membru propriu-zis, nu doar aspirant).

Ne-am reîntors la cabană, mergând mai agale (și-așa nu ne grăbeam nicăieri, azi timpul avea răbdare cu noi) cu Grați, Oti, Laura G povestind despre cercetași sau despre ce ne mai trecea prin minte. Am ajuns destul de veseli la casă, ca să fim în ton cu veselia din jur și ne-am pus pe joacă. Seara s-a încheiat magistral cu o baba-oarba propusă de Luci afară. A fost super-distracție!

Duminică ne-am îndreptat spre Cluj însă am zis că nu e frumos să ne despărțim așa rapid, drept urmare, "nucleul dur" aka Ramona, Dani Bucur, Dani, Oli, Ana, Dragoș, Laura G și cu mine am mai stat la Ramona la o poveste și ca să mai prelungim week-ul. Și-așa trecuse prea repede.

Acestea fiind zise, am dat o filă mai departe și v-am explicat apariția "nucleului dur" care va mai fi întâlnit pe aici ocazional.

Au revoir!

Stagiu AMD București

Pentru că am cam rămas în urmă cu evenimentele (nu prea îmi dau seama când trece timpul pe lânga mine în ultima vreme), încep cu ce a fost acum două săptămâni. Și apoi ce a fost săptămâna trecută.

Păi, s-a dat sfoară în țară la un moment-dat că cei din AMD București cer stagiu de pedagogie pentru toate ramurile de vârstă (a se citi pedagogie la cercetași). Nu era ținta mea să ajung la București la stagiu, dar, printr-o conjunctura aparte, așa a fost să fie. Categoric nu îmi pare rău. Și o să vedeți și de ce.

Peripluul meu a început sâmbătă când, după vreo 10 h și ceva cu trenul de la Cluj la București (mulțumim CFR-ului pentru întârzierile de rigoare, am ajuns eu (shiny,happy trainer) la sediu la AMD. Energie aveam cu carul(habar nu am de unde, căci nu avusesem o săptpmână prea ușoară), așa că mi-am aranjat materialele, am revăzut așteptările participanților și cam în ce stadiu sunt și am dat bice.

Pentru ca să faci pedagogie ca lumea, ai nevoie de o săptămână. Cel puțin. Dar cum nu ne permitem întotdeauna și cum suntem foaaarte flexibili și receptivi, liderii cercetași made in Romania pot asimila mai repede decât normal noțiunile.

Așa că dimineața a însemnat galop prin prima parte de metodă Scout: lege și promisiune, sprijinul adult, natura, educația prin acțiune și cadrul simbolic. Am punctat ce sunt fiecare, cine și ce știe despre ele, ce este mai important. Plus bonus din partea casei: caracteristicile tinerilor de 11-14 ani.



Partea a doua însă a fost "crème de la crème": sistemul patrulelor și sistemul de progres personal. Așa că dragii mei participanți au format patrulele Marinarii și Vulturii și au simțit pe pielea lor ce înseamnă lucrul în patrulă. Apoi, a pornit o discuție destul de productivă despre însemnele de merit și sistemul de progres care a durat multișor dar a fost mai mult decât bună: i-a stimulat să se pună în pielea celor de vârsta temerarilor, să gândească ce le-ar place și ce ar prinde mai bine. Apoi, am trecut la punctul sensibil numit ACTIVITĂȚI.

De ce sensibil?

Pentru că un lider nou este pus în fața faptului împlinit. Ai o mână de copii și trebuie să faci ceva cu ei. CUM? Și cum reușesc să ating obiectivele propuse de organizație pentru această ramură de vârstă, cum îi fac să le placă cercetășia, mai ales că eu știu că e un lucru foarte fain?

Și-au dat seama foarte repede de cuvântul cheie al temerarilor numit Aventura și s-au pus pe treabă. Au ieșit niște fișe foarte faine de activități care vor fi puse mai mult ca sigur în practică în curând.



Dacă vă întrebați, da, au fost toate într-o singură zi. Duminică am participat la un spectacol al lupișorilor de la AMD și am discutat ultimele detalii și am răspuns la întrebări, s-au distrat realizând doi cercetași din post-it-uri și am făcut evaluarea. Printre picuri ne-am mai și jucat căci trebuia să ne încălzim și să ne energizăm (dar mai ales, să fim și noi copii pentru câteva clipe)

Per total a fost foarte bine. Am mai stat cu prieteni vechi la povești, i-am revăzut pe cei cinci (care au rămas patru) și am cunoscut 11 noi lideri super-tari: Lili, Ioana, Diana, Sergiu, Marius, Leo, Alexandra, Diana, Iulia, Octavian și Alina.

Mulțumesc mult mai ales lor, căci au fost superbi și am făcut echipa faină!

Abia aștept să îi văd la lucru!

That's all folks pentru moment. În curând, ce a fost în week-end: tură cu CAR-ul (aka Clubul Alpin Român) în Rodnei.