Dor de Tatiana Stepa

Am auzit-o pentru prima dată într-a IX-a, cu "Copacii fără pădure". M-a uimit și fascinat totodată la ea intensitatea cântecelor. Apoi am început încetul cu încetul să mai ascult muzica ei, să învăț versurile. Să le cânt oricând aveam ocazia pe munte.

Apoi am aflat câte ceva despre viața ei. S-a născut în Lupeni, a luat contact încă de la 8 ani cu muzica și cu vioara. Apoi a mers la liceu și a cunoscut chitara și muzica folk. A urmat Cenaclul Flacăra, cenaclul "Numai iubirea". Apoi au urmat sutele de concerte. În orice înregistrare te uiți, o vezi cu ochii triști dar cu atâta sulfet acolo, pe scenă! Câtă expresivitate!

Nu i-a fost ușor. A lucrat în mina din Lupeni 11 ani. A fost căsătorită. A divorțat. A fost bolnavă de cancer. Și a luptat cu el multă vreme. Pentru mine e un model de luptătoare pentru viață. Pentru că evident, îți dai seama că e prețioasă doar când riști să rămâi fără ea. Și a răpus-o până la urmă. A murit în august 2009. Am aflat prin telefon de la mama...m-a întristat.

Acum îi ascult una din melodiile mele preferate ale ei, cântată cu Magda Pușcaș, cu care alcătuia grupul Partaj. Se numește "Creion". Iar versurile sunt următoarele:

Să stăm cândva de vorbă, iubitul meu, în doi
Să cheltuim o noapte pe tot ce suntem noi,
Să ne apuce ziua, ca un frison târziu
Eu să detest cafeaua, tu un bătrân rachiu.

Să tremurăm pe-aproape, la geam, eventual
Sub ploaia de miresme a unui blând caval
Tu să-mi aduci aminte, de el, eu să mă mir
Ca de un vin bezmetic, uitat într-un potir.

Să ardă, pe-ndelete, în soba pentru gaz
Cărbunii, economic, din tot ce-a mai rămas
Să fie cald în casă și rânduială-n lucruri
Să fim, întâia dată, noi singuri, să te bucuri.

De noaptea care trece, de ziua care vine
Atât cât se mai poate, cât ni se mai cuvine
Să stăm ca unul singur de vorbă amândoi
Și să săpăm în urmă, până vom da de noi. -bis

Găsiți și aici:


Cu dor de Tatiana Stepa,
Impala