Summer dream- part 3

Scoutland 2010- temerarii în acțiune!

După ce Nocrich-ul a auzit rămas-bun din partea participanților Stagiului Național

de Pedagogie, două zile au trecut și au început să răsune glasurile temerarilor din toată țara care se adunaseră pentru campul lor național de anul acesta. 153 de temerari din Rădăuți, Pașcani, Brăila, București, Râmnicu-Vâlcea, Bușteni, Brașov, Pucioasa, Cluj și Oradea au sosit în dimineața zilei de 28 iulie și urmau să petreacă 7 zile împreună, până pe 3 august.

Pregătirile pentru camp nu au durat prea mult. Staff-ul a venit la timp, atelierele erau pregătite, toate ceremoniile erau puse la punct în mare parte. Eșarfele încă nu plecaseră din Mureș și eram cu sufletul în gât, fiind posibil să nu ajungă la timp, ceea ce ar fi fost aiurea de tot. Noroc că Radu (mulțumesc mult pentru asta!), a avut bunăvoința să meargă în Sighișoara și să-l aștepte acolo pe Mircea. Așa că seara, după festivitatea de deschidere, liderii au primit eșarfele de camp. Verzi cu sigla Scoutland. Adică o busolă ce avea un crin cercetășesc în interior (ce arăta nordul, crinul fiind ales ca simbol al cercetașilor tocmai pentru că indica nordul).

În prima seară aveai un sentiment de Demiurg: toată curtea centrului cercetășesc era înțesată de corturi, se auzeau șoaptele emoționate ale temerarilor. Deja se creaseră simpatii, deja se aruncaseră ocheade și se legaseră prietenii. Pe la 1, când agitația era destul de domolită, puteai să stai și să asculți respirațiile lor și să-ți imaginezi ce înseamnă un somn bun, cu călătoriile în lumea onirică pe care le ai ca și copil sau ca adolescent. Evident că tu, ca organizator, nu aveai luxul unui somn prea lung... îți păstrai acest drept pentru mai târziu.

Fiecare zi debuta cu întreruperea somnului dulce de dimineață. Mi-am asumat acest rol știind că risc multe priviri răzvrătite, însă îmi făceam o mică plăcere din asta. De fapt, ca să nu sun de-a dreptul sadică, țineam foarte mult la dezvoltarea lor fizică. Și acum vorbesc cât se poate de serios. La 11-14 ani e foarte important să facă mișcare cât mai multă. Țin minte perioada din gimnaziu cu antrenamentele de handbal și toată alergarea. Era bestial! Ca să nu mai zic că îmi menținea o condiție fizică bună și un co

rp zvelt. Așa că, la 7 dimineața, mormăieli peste mormăieli (cei de anul trecut erau deja căliți), făceau un careu și timp de vreo 20-30 minute ne dezmorțeam corpul și ne trezeam. Împreună, lideri și temerari.

Într-una din seri am finalizat proiectul "Trofeul celor șase căi- ediția I". Au fost

arătate poze, se auzeau: ”uită-ne pe noi!”, au fost înmânate diplome și a fost decernat trofeul celor care îl meritau: Coresi din Pucioasa. Cei care, trecând de la lupișori, au găsit ce

va care să-i mențină ca echipă. Și, cu urma de copilărie pe care încă o mai au, au făcut o treabă minunată!

Apoi urma masa de dimineața în șura noastră devenită vrednică s

ală de mese. Dimineața și după-amiaza aveau câte trei ore de ateliere: tiroliană, TSA, creație, cultură, GDL, construcții sunt doar câteva din programul temerarilor. Evident, unde era mai multă aventură era și atenția lor, iar celelalte erau prelucrate pe principiul "șpaclu, somn,

șmirghel, etc”, ca să le mai anime interesul. Hike-ul pe Făgăraș sigur a fost unul din punctele forte, mai ales că puțini fuseseră pe munți mai înalți și pentru că responsabilul de hike (Titus, adică tatăl meu) are talentul de a face mul să iubească muntele.

Au avut temerarii noștri și joc de noapte, și olimpiadă (cu rezultate pierdute în gaura neagră ce a însemnat Nocrich, acolo unde probabil sunt și listele de Scoutshop) și depunere de promisiune (fără eșarfe, că e criză!). Tot la acea promisiunea am avut și o mică-mare surpriză: mi s-a pregătit ceremonia de depunere a promisiunii de lider, pe care o refuzasem în octombrie, pe principiul că nu eram pregătită. Asta era atunci. Acum, cu furnicăturile de rigoare din palme, tălpi, obraji, sub privirile tuturor temerarilor, liderilor și prietenilor, am zis da! Mi-am luat angajamentul și știu că îl voi respecta. Căci reacția copiilor mi-a întărit convingerea că pot să fac asta. Să fiu un lider bun. M-au aruncat în sus (prima dată cu capul în crengile unui copac, dar mesajul probabil era să mi se demonstreze că e real și se întâmplă) și m-au îmbrățișat. Și au zâmbit. Și erau acolo, căci intraseră pe portița sufletului meu.

Dar cred că cel și cel mai mult au avut temerarii noștri foc de tabără condimentat cu acorduri mai reușite sau mai puțin reușite (astea erau ale mele!) de chitară. Și acum să spunem drept: magia unei nopți în natură, cu atât mai mult la cercetași, e focul de tabără, indiferent de mărimea lui: jocul nebun al flăcărilor prin lemn, îmbinarea perfectă de nuanțe de roșu, portocali, alb și negru, căldura emanată și toate sentimentele ce te furnică pe acolo. Mai mult sau mai puțin din cauza focului din vatră sau a celui din lăuntrul tău. Și apoi, pe lângă trosnetul focului, ce poate merge mai bine decât o chitară? Și niște voci vesele care să dea cuvânt acordurilor? Acesta e, dragii mei, farmecul nopții în tabără... ceea ce unește focul nu poate să despartă nimic. Mai ales în suflet.

Vă dați seama că în stilul ăsta s-au scurs zilele precum nisipul în clepsidră: aveai impre

sia că mai ieri venisei în camp. Dimineața zilei de 3 august ne-a găsit pe toți în jurul focului, încă cântând la chitară, cu voci răgușite, cu îmbrățișări fugare, cu căldura celui/cele

i de lângă. Cu lacrimi de bucurie a întregii ființe îmbinate cu lacrimile sărate și fierbinți ale despărțirii. De un el. De o ea. De ei.

De pe la 7 au început să plece ardelenii. Lacrimi și amar + noul hit al despă

rțirilor cercetășești din acea vară: ”Dar tu ai plecat/ Nu mai așteptat/ Poate m-ai

uitat/ De ce oare?”. Cu coregrafia pe măsură era demn de orice tip de competiție. Încetul cu î

ncetul s-a golit campul. S-au strâns corturile. Și s-au luat n rămas-bun și s-au dat n+1 promisiuni de revedere. Noi, cei mai mărișori, zâmbeam. Știam ce era în sufletul lor și era frumos...

Apoi ne-am permis și noi luxul unui somn la umbra marelui... măr! În care se derula frumos filmul Scoutland 2010: cu bune, cu rele, cu zâmbete, lacrimi și cu o eșarfă. Pentru mulți verde cu o busolă. Pentru mine... una vișinie cu dunga albă:).