De aia.

Se intampla sa intrebi pe cineva de ce face o anumita optiune sau zice unele chestii. Si prima reactie e o figura confuza si raspunsul clasic: "de aia". Sau si mai rau."Da' ce te doare capu'?".

Astazi am zis ca vreau sa vad daca ai mei dragi colegi sunt dispusi sa-si argumenteze alegerea facuta(aka daca sunt de acord ca prima sesiune de restante sa fie mutata in vara, la o saptamana dupa terminarea sesiunii de vara). Asa ca am formulat un argument contra valului (pe care in mare parte mi-l asum, caci nu a fost intocmai regizat) si l-am pus pe grup. Tacere 5 minute. Tacere 10 minute. Si apoi, timp de vreo 2h, au urmat valurile de nemultumiri.

Era de asteptat, nimic nou sub soare. Bineinteles ca inainte de a citi ce se cere, au citit ce se zice. Ergo, in loc de "eu am zis nu pentru ca...", m-am trezit cu "de ce nu ii sustin, ca asta face un sef de an", "ca eu nu am avut restante si nu stiu cum e", ca "sa-mi scot nasul din biblioteca si sa merg si eu vara la munte" (saraca de mine, care stau toata vara in casa, si toata sesiunea in biblioteca, nu merg nicaieri, nu ma vad cu lumea).

Am avut si argumente, ce-i drept si asta macar m-a multumit ca mi-am indeplinit scopul. Daca vom mai avea vreodata discutia, in Consiliu, la vreo intalnire cu dl Rector sau mai stiu eu pe unde, eu scot hartiuta cu " ai mei colegi spun nu pentru ca...".

Per ansamblu, cuvantul a fost dezamagire. Dezamagire ca oamenii reactioneaza chiar si in scris impulsiv, nu rational. Si ca oameni care au trecut de 20 de ani (nu ca ar fi o varsta inaintata, insa presupune discernamant si o doza de bun simt) nu pot sa-si controleze unele reactii. Am ajuns sa ma intreb: pe ei ii reprezint? Si pentru ei imi asum anumite responsabilitati care nu ma ajuta cu nimic, decat sa mai fac ceva?

Poate imi voi raspunde odata la aceasta intrebare. Si poate ca in urmatorii ani vor invata ca atunci cand zic ceva, afirm ceva, sau sustin ceva, e dintr-un motiv. Motiv despre care, daca sunt intrebat, stiu sa raspund. Cel putin eu sper la asta.